Serena Williams (42 de ani), cea mai titrată jucătoare de tenis din Era Open, și jucătorul bulgar Grigor Dimitrov (32 de ani), păstrează o relație apropiată, în ciuda fapului că au fost iubiți și s-au despărțit în urmă cu mai mulți ani.
Grigor Dimitrov a devenit din nou bărbat singur, după despărțirea de actrița română Mădălina Ghenea (36 de ani), iar un moment neașteptat s-a petrecut după finala pierdută de bulgar la Paris, 4-6, 3-6 împotriva lui Novak Djokovic (Serbia, 36 de ani).
Serena Williams i-a scris lui Grigor Dimitrov un mesaj neașteptat, în secțiunea de comentarii a postării pe care tenismenul a făcut-o pe Instagram, la finalul turneului de la Paris: „Te iubesc, Grigs!”, i-a scris americanca fostului iubit. Serena Williams este căsătorită și are doi copii cu afaceristul Alexis Ohanian (40 de ani).
Serena a decis să îi comenteze lui Grigor, după ce sora ei, Venus, a început un dialog savuros cu bulgarul: „Te rog să reții că sunt cea mai mare fană a ta! Mai mare decât Serena”, a spus Venus Williams (43 de anI), la care Dimitrov a invitat-o pe Serena să se alăture dialogului: „Aiii, Aiii, ce va spune Serena acum?”.
Grigor Dimitrov a avut numai iubite celebre, Serena Williams și Mădălina Ghenea fiind două dintre ele. Sportivul născut la Haskovo s-a mai iubit cu Maria Sharapova, dar și cu Nicole Scherzinger.
Dimitrov a uimit lumea tenisului după ce duminică a disputat prima finală de turneu Masters după șase ani, la Paris, însă Novak Djokovic a fost prea puternic și l-a învins în două seturi pe Grigor. La finalul meciului, bulgarul a oferit imagini emoționante, izbucnind în lacrimi.
În timp ce oferea declarații pentru televiziunea care a transmis turneul Masters de la Paris, „Nole” l-a văzut pe Grigor prăbușit emoțional, iar sârbul a decis să oprească brusc interviul, pentru a merge să-și îmbrățișeze adversarul.
„Cred că am rămas fără cuvinte pentru Novak, așa că o să încep prin a le mulțumi spectatorilor! Pentru mine a fost o săptămână extraordinară, la un turneu special. Nu aș fi reușit să ajung în finală fără susținerea voastră și voi continua să muncesc pentru a continua forma bună. Novak, felicitări! Nu știu ce să spun, omule! Rămân fără cuvinte. Sincer, felicitări pentru încă o săptămână minunată pentru tine și echipa ta!”, a declarat Grigor Dimitrov după finala de la Paris.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER